Tuturor ne place sa calatorim. Dar cum oamenii sunt diferiti, si modul nostru de a calatori este diferit. Pentru unii dintre noi, vacanta ideala se traduce prin “dolce far niente” intr-un resort din Turcia sau Grecia. Pentru altii, un city break romantic la Paris poate fi alegerea potrivita. Sau poate o escapada cu cortul, la munte, in Retezat…
O data cu trecerea anilor si preferintele mele legate de vacanta s-au schimbat. Barcelona, anul 2010. Primul city break facut cu o prietena. Eram atat de insetate de cunoastere, luam la pas fiecare straduta, fiecare muzeu…pana cand picioarele noastre ne spuneau “Stop, nu mai putem!” Timpul petrecut la masa ni se parea irosit, nu vroiam sa scape nimic nevizitat. Si asa am continuat sa calatoresc cativa ani.
Dupa venirea lui David pe lume, lucrurile s-au schimbat mult in vietile noastre. Absolut normal, de altfel. Ne-am schimbat prioritatile, gandurile, timpul pierdut fara rost nu mai exista. Ne-am propus totusi sa gasim momente si pentru noi, sa nu pierdem scanteia care ne-a unit in aceasta valtoare zbuciumata a vietii cotidiene. Bebe, munca, casa, prieteni, familie…iar bebe, si iar bebe… schimbat pampers, plansete, colici, primul suras, prima febra, primul gangurit, vizite la pediatru. Si lista poate sa continue la nesfarsit, principalul inamic al nostru fiind timpul. Vorba lui Octavian Paler, “Timpul are prostul obicei de a fi ireversibil.”
Cei mai multi parinti, dupa venirea unui copil, nu mai pleaca singuri in vacanta. Aud deseori: doar primii 2-3 ani, pana il duc la gradinita sau pana ajungem sa ne intelegem cu el. Cele mai multe cupluri nu mai petrec timp impreuna, nu se mai regaseasc ca doi complici, ca doi prieteni, ca doi oameni care impartasesc pasiuni si vise comune. Si asta se intampla pana cand copilul ajunge la adolescenta si refuza sa mai mearga cu ei in vacanta. Fiecare face cum doreste si cum simte. Eu nu sunt in masura sa judec cum e bine sau cum e rau. Cert este ca noi am simtit nevoia sa ne regasim ca sot si sotie, sa nu uitam cine am fost si inainte de venirea pe lume a lui David. Asa ca, la nici trei luni de la nasterea lui, am plecat sa ne relaxam cateva zile departe de casa. Si unde se putea mai bine, daca nu in orasul nostru de suflet?
Dupa aceasta mini vacanta, toti apropiatii m-au intrebat. Cum a fost, nu ti-a fost dor de el? Raspunsul este unul singur, clar si simplu. Normal ca mi-a fost dor. Si tare mult! Dar, daca vrei, se poate. O mie de ganduri catre casa…si inca o mie de abtineri sa nu sun din 10 in 10 minute sa intreb ce face bebe. Si uite asa, am supravietuit cu bine celor 3 zile. In plus, pentru prima data, dupa multe luni, am simtit ca respir. Ca pot sa stau linistita la masa fara sa fiu intrerupta, sa privesc vitrinele magazinelor fara sa fiu presata de timp.
La o luna de la plecarea in Praga a fost ziua mea. Ca un pact facut acum ceva timp, ne-am propus ca de zilele noastre de nastere sa ne daruim amintiri. Ce poate fi mai frumos decat sa sarbatoresti alaturi de persoana iubita, intr-un loc special, de care iti vei aduce aminte toata viata?! Si ca sa condimentam putin acest “birthday-trip”, am ales sa o facem cu motocicleta. Vroiam ceva aproape de casa, cu un zbor direct, de vineri pana luni. La scurt timp itinerariul a fost batut in cuie. Zbor Bucuresti-Milano, inchiriat motocicleta la Milano si tur prin Alpii din nordul Italiei, cu o prima oprire la lacul Como. De mult timp vroiam sa vad acest loc, de care auzisem ca fiind unul dintre cele mai frumoase locuri din Italia. Poate cel mai frumos…
Vlad mai fusese o data la Como si stia exact locurile care meritau vazute. Hotel Villa Cipressi, Varenna. Numit si “The garden hotel”, acest loc nu exceleaza printr-o arhitectura nemaivazuta sau printr-un design deosebit, ci prin gradinile si flora care il inconjoara. Gradini vechi de secole, supraetajate, plante de o frumusete rara, aduse de prin toate colturile lumii. Iar cand acest paradis se afla pe malul majestosului lac Como, lucrurile capata o frumusete si mai aparte.
Asa cum ne-am promis, de ziua mea de nastere mi-a daruit amintiri. Amintiri frumoase, care mi-au fost printate in inima pentru totdeauna. La batranete, le voi arata nepotilor mei fotografiile, povestindu-le ce cadou frumos mi-a facut bunicul lor cand am implinit 29 ani. Si as putea sa le povestesc nu doar despre lucrurile vazute aici, ci si despre primul pas trecut cu motocicleta prin Muntii Alpi. Mai fusesem o singura data in vacanta cu motorul in America, pe Route 66, 5000 km. Si mi-a placut foarte, foarte mult. Nu s-a comparat cu nicio alta vacanta facuta pana atunci. Asa c,a atunci cand Vlad mi-a propus sa mergem cu motocicleta am acceptat cu bucurie in glas. Dar nu mi-am inchipuit ca va fi asa de greu. In America drumurile erau lungi si drepte, puteai sa numeri pe degete curbele facute intr-o zi. Insa, de data aceasta, drumul serpuit si ingust prin Maloja Pass si Ofenpass mi-au trezit numeroase emotii. Maini transpirate, ochi inchisi, respiratie tinuta, monolog in casca “vezi ca vine o curba foarte stransa, vezi ca cel din fata noastra incetineste…” Si tot asa, de parca Vlad nu vedea toate lucrurile acesta. Si acum glumeste pe seama mea, spunandu-mi ca eu stiu sa conduc motocicleta intr-un mod inedit. Prin presiunea la coaste. Da, exact cum ati citit. De fiecare data cand se apropia o serpentina sau vedeam o mare prapastie in dreapta mea, mainile mele ii strangeau talia lui Vlad, intr-un mod involuntar, incercand sa dirijez motocicleta, ba la stanga, ba la dreapta. Pana la St Moritz, unde am facut un mic popas, m-am simtit ca intr-un roller coaster care nu se mai sfarsea. Dar, datorita sotului grijuliu si prudent, am ajuns cu bine la ultima destinatie.
Acum cativa ani descoperisem un hotel in nordul Italiei, care mi-a intrat imediat la inima. Sunt putine locuri in care m-as intoarce a doua ora fara sa clipesc. Iar Miramonti Boutique Hotel este sigur unul dintre ele. De ce este acest hotel special, m-ati putea intreba. Simplu…location, location, location. Ca o ascunzatoare a lui James Bond cocotata pe un o colina a Dolomitilor, cu un view absolut superb asupra orasului Merano… sigur iti taie respiratia la prima vedere. Dar mai bine las fotografiile sa vorbesca singure…
Anul acesta am avut cea mai frumoasa zi de nastere. Si nu datorita locului in care am sarbatorit. Ci datorita acestui ingeras, al carui zambet imi bucura sufletul in fiecare moment. In viata este important sa calatoresti, sa descoperi, sa experimentezi, sa ai satisfactii din munca… Dar mai important decat totul este FAMILIA.
Superb post ! Unul din cele mai frumoase de pana acum ! Cred ca se datorează nu doar locației minunate dar a notei personale pe care ai adus-o! Felicitări 😘